test 8

03/03/2016

Documente necesare pentru acordarea/prelungirea autorizatiei de transport persoane in regim TAXI

A. PENTRU PERSOANE FIZICE

a) cererea transportatorului pentru eliberarea autorizaţiei de transport respectiv;
b) copie a certificatului de înregistrare şi certificatul constatator pentru anul in curs, eliberate de registrul comerţului;
c) copie după atestatul profesional al taximetristului;
d) cazierul judiciar al taximetristului, din care să rezulte că acesta:
- nu a fost condamnat pentru infracţiuni de natură comercială;
- nu a fost condamnat pentru infracţiuni privind condiţiile de plată şi de angajare, perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, siguranţa rutieră, siguranţa vehiculului rutier sau a persoanelor transportate, protecţia mediului;
- nu a fost condamnat pentru infracţiuni de tâlhărie, crimă şi viol;
e) certificatul de atestare fiscală, din care să rezulte că transportatorul nu are datorii la bugetul local;
f ) avizul medico-psihologic care atestă că taximetristul este apt pentru a ocupa o funcţie care concură la siguranţa circulaţiei, obţinut conform prevederilor legale în vigoare;
g) cazierul fiscal al transportatorului;
h) declaraţie pe propria răspundere privind perioadele în care transportatorul a mai executat serviciul de transport în regim de taxi, sau de transport în regim de închiriere, după caz, cu menţionarea intervalelor când a avut interdicţii şi motivul acestora;
i) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiul necesar pentru parcarea autovehiculului cu care va desfăşura serviciul respectiv, spaţiu deţinut în proprietate sau prin contract de închiriere pe toată durata de atribuire în gestiune a serviciului de transport respectiv, menţionându-se unde este situat locul de parcare pentru autovehicul;
j) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că acesta deţine sau are capacitatea financiară de a deţine autovehiculul, pe care îl va utiliza în realizarea serviciului de transport, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, precizând care sunt criteriile de departajare stabilite la art. 14^2 alin. (6) din Legea 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare, pe care le poate îndeplini, dacă este posibil;
k) dovada plăţii tarifului de acordare a autorizaţiei de transport (332lei);
l) copie contract închiriere, contract de comodat sau act de deţinere legală al imobilului şi al terenului (după caz), pentru sediu, domiciliul, punctul de lucru.

Despre noi

Direcţia de Poliţie Locală Voluntari îşi desfăşoară activitatea ca un compartiment funcţional în cadrul aparatului de specialitate al Instituţiei Primarului, şi funcţionează în baza Legii nr. 155/2010 şi a HG nr. 1332/2010 precum şi a HCL nr. 08/12.01.2011

Date de contact

B-dul Voluntari (fosta Şos. Afumaţi), nr. 74, Voluntari, Judeţul Ilfov
T: 031/437.05.96
F: 031/437.05.95
Dispecerat 24/24:
0754.079.423; 031/437.05.97
E: politia-locala@primaria-voluntari.ro